Cancerul e una din spaimele fiecăruia dintre noi.

Cancerul de prostată e una dintre ameninţările bărbaţilor adulţi sau vârstnici.

Fiecare speră până în ultimul moment să nu fie EL “alesul”. Dar câţi dintre cei care se tem şi pot stăpâni panica, furia sau se pot abţine de la decizii pripite referitoare la cel mai bun tratament, la aflarea veştii devastatoare: aveţi un cancer al prostatei!

Pentru mulţi, prima reflexie este cu siguranţă : “voi muri mai curând decât credeam”. Pentru cât mai mulţi, sperăm, următoarele gânduri se referă la “mai pot sa fac ceva? Este vreo speranţă?”

Este bine de ştiut că, în general, cancerul prostatic evoluează lent. Este deci, timp suficient pentru investigaţii complete şi mai ales pentru o informare complexă, privind situaţia fiecărui caz în parte. Întrucât mulţi doctori sunt înclinaţi sa recurgă la tratamentele pe care le cunosc cel mai bine, hotărâri pertinente ar putea fi luate după consultarea mai multor specialişti: urolog, oncolog, radioterapeut şi chiar medicul de familie!

Spre deosebire de alte tipuri de cancer, este mai probabil să mori “cu cancerul de prostată” decât “din cauza” lui.

Ce este prostata şi la ce foloseşte ea?

Prostata este o glandă situată sub vezica urinară. De mărimea unei castane, ea înconjoară uretra, produce cea mai mare parte din fluidele din compoziţia lichidului seminal, transportorul spermei. Datorita poziţiei ei, prostata influenţează decisiv modul de a urina al bărbaţilor, atunci când se inflamează sau când se dezvoltă mai mult decât trebuie.

Când ne trimit la doctor problemele cu urinatul?

Din păcate, în stadii iniţiale, cancerul de prostată nu produce simptome. Când apar, simptomele pot fi aceleaşi cu cele produse de adenomul de prostată. Din aceste motive, majoritatea cazurilor de cancer sunt depistate când celulele canceroase au depăşit deja învelişul (capsula) prostatei. Tulburările care trebuie sesizate din timp medicului de familie sunt:

Dificultate la iniţierea urinăbuna

rii; durere la urinat; jet slab, “împrăştiat”sau întrerupt;  urinări frecvente în timpul nopţii; senzaţie de golire incompleta a vezicii urinare; ejaculare dureroasa; prezenta sângelui in urina; scădere in greutate sau dureri osoase.

Metode de diagnostic

·         Examinarea prostatei prin tuşeul prostatei permite “pipăirea” de câtre examinator a prostatei (si determinarea mărimii, formei, consistentei), prin intermediul degetului ratator introdus in rect.

·         Examenul sumar al urinei (analiza arinii) permite identificarea altor cauze decât cancerul de prostata, ce determina tulburări de micţiune (de urinare).

·         Ecografia prostatei permite determinarea caracteristicilor prostatei prin intermediul unui detector cu ultrasunete aplicat fie pe abdomen fie introdus in rect (ecografie transrectală). Ecografia abdominala permite şi detectarea volumului de urină rămas neeliminat la sfârşitul unei micţiuni (in termeni medicali, “reziduu vezical postmicţional”). Ecografia transrectală permite ghidajul unui ac de puncţie, atunci când, e nevoie de o biopsie, pentru precizarea sub microscop, a modificărilor dintr-un fragment de prostata.

·         Determinarea Antigenului Prostatic (testul PSA)

Tehnica permite detectarea intr-o proba de sânge din vena braţului, a unei substanţe care in mod normal se găseşte in cantitatea infime in sânge.

Prezenta in sânge a unor cantitatea mari de PSA indica o infecţie prostatica, un proces inflamator sau cancerul prostatic. Metoda se foloseşte pentru diagnosticarea cancerului la persoane fora tulburări de urinare.

Odată diagnosticul de cancer pus, prin investigaţiei suplimentare se poate detecta cat de răspândit este cancerul in organism: in organele din jurul prostatei (prin ecografie, tomografie (CT) sau rezonanta magnetica nucleara – RMN), in ganglionii limfatici (biopsie ganglionara), in plămâni (radiografie pulmonara sa CT pulmonar) sau in oase (radiografie osoasa, scintigrafie osoasa).

In funcţie de tipul de celule canceroase, de gradul lor de răspândire înafara prostatei, de vârsta şi prezenta altor afecţiuni, persoanele cu cancer al prostatei pot beneficia de una sau mai multe metode de tratament, fiecare cu beneficiile şi inconvenientele sale.

De cele mai multe ori se practica înlăturarea prostatei pe cale chirurgicala urmata sau nu de radioterapie sau hormonoterapie.

Radioterapia deşi din ce in ce mai precisa, datorita aparaturii performante, distruge celulele prostatice dar poate afecta şi ţesuturile normale. Unii pacienţi, pot prezenta incontinenta sau tulburări de dinamica sexuala, câteva luni după iradiere. In unele cazuri pacienţii manifesta şi probleme legate de intestine, rect sau piele. Daca nu toate celulele au fost distruse, cancerul poate reapare.

Tratamentul hormonal are drept scop blocarea formarii şi acţiunii asupra prostatei (in testicule şi glanda suprarenala), a hormonilor sexuali masculini (in principal testosteronul), întrucât aceştia favorizează dezvoltarea celulelor canceroase prostatice. Medicamentele ajuta la micşorarea tumorii atât in stadii iniţiale cat şi in stadii avansate, când după micşorare pot fi mai bine atacate chirurgical sau prin radioterapie.

Blocarea formarii testosteronului din păcate, nu este o soluţie definitiva,

cancerul prostatic învăţând după mai mult timp să “existe” şi fără testosteron. Efectele secundare pot fi impotenta, mărirea sânilor, reducerea masei musculare şi creşterea in greutate.

Tratamentul chirurgical – eliminarea prostatei (prostatectomia)

Metoda permite înlăturarea tuturor celulelor canceroase atunci când cancerul nu a depăşit limitele prostatei. Cu aceeaşi ocazie pot fi înlăturaţi şi ganglionii afectaţi.

Metoda, in funcţie de tehnica folosita, poate duce la impotenta şi incontinenta urinara câteva luni după aplicare, la unii chiar pentru totdeauna.

Implantele de izotopi radioactivi in prostată permit focalizarea iradierii. Metoda are mai puţine efecte secundare asupra rectului dar da mai multe tulburări urinare permanente şi impotenta.

Metoda “văzând şi făcând”, este metoda de urmărire a evoluţiei unui cancer asimptomatic, limitat, şi cu şanse de evoluţie lenta  fora a interveni in nici un fel. Pacienţii sunt examinaţi periodic iar progresia bolii se urmăreşte prin teste de PSA repetate, ecografii, biopsii. Metoda e de aplicat la cei foarte in vârsta la care metodele de tratament ar produce mai mult râu decât bine.

In concluzie: cancerul prostatic nu e o sentinţa definitiva. Exista soluţii in funcţie de situaţia fiecărui caz in parte. Nu trebuie uitat ca, dovezi din ce in ce mai multe arata ca, o atitudine pozitiva, menţinerea intr-o forma fizica buna şi un regim alimentar echilibrat, fora grăsimi, reprezintă alături de celelalte soluţii enunţate, condiţia reuşitei in lupta cu o boala ce poate fi …învinsa.